Nu oferim sprijin medical - oferim bucuria de a trăi în timpul tratamentului oncologic și după el.
Ajutăm femei să se privească în oglindă fără să plângă, să iasă cu prietenele, să meargă la școala copilului, să se bucure de lucruri simple.
Ajutăm ca legătura dintre un stăpân și animăluțul lui să nu se rupă printr-un diagnostic oncologic, indiferent al cui dintre cei doi ar fi.
Ajutăm la normalizarea subiectelor grele - discuția deschisă despre cancer, despre viața în timpul lui, despre reacțiile celor din jur, despre responsabilitate față de oameni și față de animale.
Asociația Fericire într-o Ceașcă a luat naștere din dorința de a face bine și de a schimba povești de viață. Suntem o comunitate care crede că fiecare gest mic poate transforma destine.
Agatha a avut cancer de sân de 3 ori. Nu se mândrește cu acest lucru dar speră să poată ajuta pe oricine trece prin această experiență.
Agatha este absolventă de contabilitate, a lucrat toată viața în domeniul energetic, dar a visat întotdeauna să fie jurnalist. Încurajată de cei dragi și inspirată de experiențele personale, în special de călătoria prin propriile provocări de sănătate, a creat prima sa carte, despre povești care rezonează cu puterea și reziliența găsite în momente dificile.
Iubește animalele, iubește un vin bun, iubește viața în general, cu toate aspectele ei. Se bucură să petreacă timp de calitate cu familia, să meargă la mare și să se joace cu cei 5 câini și 3 pisici ale sale.
Prin munca ei, speră să îi încurajeze pe alții să comunice cu compasiune și înțelegere, mai ales când se confruntă cu adversități, să învețe că a ști ce să spui când o persoană dragă se confruntă cu provocări reale este o artă, nu plăcută, dar cu adevărat necesară.
Dantelă vs Chimio 1-0
La 24 de ani, descoperirea că ai cancer de sân îți răstoarnă complet planurile de viață. Reconstruirea de la zero este descurajantă și epuizantă, dar realizarea că o pagină albă oferă și oportunități poate alimenta dorința crescândă de a persevera.
'Dantelă vs Chimio 1-0' (Lace vs Chemo Score 1-0) ilustrează că este încă posibil să te bucuri de viață, să ai o carieră, să fii o mamă bună și să găsești dragostea, în ciuda posibilității de a te confrunta din nou cu cancerul.
Adresată celor care luptă cu cancerul și susținătorilor lor, această carte povestește călătoria de a face față bolii prin umor, frică, grijă, furie și iubire.
Aceasta nu este o carte de sfaturi sau vindecări miraculoase. Este realitatea crudă și uneori dură a unei femei care se agață de speranța fericirii și bucuriei.
Probabil vei vărsa lacrimi, dar vei găsi și râsete, iar uneori vei pune la îndoială realitatea. Viața, la urma urmei, nu este doar alb și negru, ci plină de surprize.
Dacă vrei să trăiești viața cu intensitate și optimism, ”Dantelă vs Chimio 1-0” este o lectură obligatorie până la final.
Spoiler alert: povestea are un final fericit — nu ca în basme, ci cu autenticitatea vieții reale!
Cartea se găsește în toate cafenelele TEDS COFFEE CO și toate încasările sunt integral virate în contul AFC.
Râzi, plângi, simți intensitatea și optimismul! Aceasta nu este o carte de sfaturi. Este realitatea unei femei care nu își pierde umorul sau speranța. Bucură-te de ea!
Sub această umbrelă se află toate programele noastre dedicate persoanelor cu afecțiuni oncologice.
Oferim sprijin concret în momentele cele mai grele: când cade părul, când simți că doare singurătatea, când te temi pentru animalul tău de companie, când simți că nimeni nu știe prin ce treci.
Nu oferim doar peruci. Oferim șansa de a te privi din nou în oglindă fără să plangi. De a ieși cu prietenele, de a merge la școala copilului, de a te plimba în parc, de a merge la ziua prietenei.
Încredere să te privești în oglindă
Peruci din păr natural pentru a te simți TU
Consultanță personalizată
Sprijin financiar până la 1000 lei
Frumusețe pentru lucrurile simple
Machiaj pentru a ieși cu prietenele
Îngrijire pentru a merge la evenimentele copilului
Ajutor pentru animalele cu afecțiuni oncologice și stăpâni care nu pot plăti pentru tratament
Animalele de companie merită șansa la viață și tratament, indiferent de situația financiară a stăpânilor lor. Oferim îngrijire medicală completă pentru animalele cu cancer aparținând persoanelor bolnave sau în dificultate.
Consultații oncologice veterinare gratuite
Tratamente de chimioterapie
Intervenții chirurgicale necesare
Medicamente și îngrijire post-operatorie
Hrană specială pe perioada tratamentului
În parteneriat cu Center of Hope - Piteasca, cel mai mare spital veterinar din estul Bucureștiului, cu peste 10.000 de pacienți pe an și 25+ medici specialiști.
Liniște pentru tine, o casă temporară pentru prietenul tău cu 4 lăbuțe
Când stăpânii se confruntă cu boli grave, animalele lor de companie pot deveni victimele colaterale ale suferinței. Medifoster asigură că aceste suflete nu rămân abandonate în momentele critice.
Identificarea cazului
Persoane cu boli grave sau internări prelungite
Imposibilitatea temporară de îngrijire a animalului
Plasarea temporară
Preluarea animalului de către o familie gazdă
Perioada definită până la recuperarea stăpânului
Suportul financiar
Costuri cu hrana și asistența veterinară acoperite prin program
Familia oferă spațiu, timp și afecțiune
Monitorizarea
Legătura permanentă cu stăpânul când este posibil
Comunicare constantă cu familia gazdă
Nu oferim doar îngrijire pentru animale. Oferim LINIȘTE pentru persoanele care se luptă cu cancerul, știind că prietenul cu codiță este în siguranță.
Înțelegem cât de greu este să vorbești despre diagnosticul de cancer. De aceea, creăm spații sigure unde poți vorbi deschis, fără judecată, despre temerile și speranțele tale. Totodată, promovăm respectul și responsabilitatea față de animale.
Educație despre cancer
Programe în școli cu voluntarii noștri
Cum să rămâi alături de cineva cu o boală gravă
Gestionarea propriilor emoții și a trăirilor lor
Povești de speranță și supraviețuire
Comunitate de suport online și offline
Respect pentru animale
Educație despre îngrijirea responsabilă
Campanii de sterilizare și adopție
Parteneriate cu adăposturi și clinici veterinare
Promovarea bunăstării animalelor
Partenerul nostru: Center of Hope - Piteasca
Center of Hope - Piteasca este cel mai mare spital veterinar din partea de est a Bucureștiului, cu o misiune clară: sănătatea companionului dumneavoastră patruped.
Medicina preventivă este una dintre specialitățile medicale pe care echipa pune foarte mare accent.
Echipa noastră este disponibilă pentru a răspunde întrebărilor tale, pentru a oferi sprijin sau pentru a discuta despre cum poți contribui la misiunea noastră.
Cum te putem ajuta?
Am nevoie de sprijin pentru mine sau pentru cineva drag
Vreau să devin voluntar
Doresc să donez sau să sponsorizez
Am întrebări despre programele voastre
Vreau să colaborez cu asociația
Schimbăm povești de viață, împreună. Fiecare gest mic poate transforma destine.
Mă uit fix la masa cu tăblie albastră. Oare la nuntă îi vor pune față de masă? Încerc să mă concentrez imaginându-mi cum ar arăta masa rotundă cu blat albastru dacă ar fi acoperită cu o față de masă albă imaculată. Încerc din răsputeri să-i evit privirea lui Dragoș, dar simt cum mă fixează insistent. Vorbește cu mine, dar cuvintele îmi ajung la urechi ca prin apă, distorsionate și înăbușite.
Deslușesc până la urmă: – Ce a zis doctorul?
Încerc să mă gândesc cum să formulez ca să nu sune dramatic, dar mintea clar nu este de partea mea. Îi răspund sec: – Că am cancer.
Sala de mese începe să se învârtă ușor în fața ochilor mei. Fata de la hotel, care ne ajută cu alegerea meniului de nuntă, s-a albit la față. Exact genul acesta de dramă mi-am dorit să nu o trăiesc. Nu a treia oară.
Când am făcut cancer în sânul stâng, la 24 de ani, nu am priceput nimic din ce am pățit. Nu am perceput pericolul. M-a terminat chimioterapia, m-am urât cât am fost cheală – pe mine și pe toți din jur, de altfel. Dar frică nu mi-a fost.
Când l-am făcut pe al doilea, în sânul drept, 12 ani mai târziu, aveam deja un copil și atunci am învățat frica. Panică totală că eu mă duc și că nu știu ce se va întâmpla cu copilul meu. Groază că se va speria de mine cât fac tratament.
Acum toată frica s-a întors, o simt cum îmi micșorează stomacul cu senzație de arsură și vomă. Simt cum instant începe să mă doară operația. Mastectomia mea dublă este proaspătă, are mai puțin de o lună. Am vrut îndârjit să o fac, ca să îmi pornesc a doua șansă la dragoste în viață în mod corect – să știe omul ce ia de nevastă.
Dar al treilea cancer de sân nu a fost niciun moment parte din scenariu. Dragoș se uită la mine blocat. Mă adun, mă îndrept de spate și îi spun fetei care este cu noi: – Fără pește, dar neapărat cu sarmale, nu există nuntă fără sarmale.
Îi simt mila, când mă întreabă: – Cu ardei și mămăliguță?
Apreciez enorm că a acceptat să jucăm jocul de-a „de fapt, nu s-a întâmplat nimic". Mă ridic și spun: – Atunci este totul agreat, ne trimiteți calculația și plătim avansul în trei zile!
Dragoș vine după mine. Știu că nu știe ce să zică. Nici eu nu știu ce să zic. Mă urc în mașină și la întrebarea nerostită răspund: – La spital!
Ajungem acolo în 10 minute. Știu drumul cu ochii închiși, pornesc spre holul lung care ține de recepția laboratorului. Îmi spun numele și primesc hârtia. Semnez și, ca și cum prin semnătura aceea am lăsat să iasă toată puterea din mine, mă așez.
Citesc pe îndelete. Nu înțeleg chiar tot, dar înțeleg destul. În ultimii 14 ani, am învățat atâta medicină că aș putea să o fac ca a doua facultate. Fac poză și îi trimit doctoriței mele pe WhatsApp. Mă sună imediat, știa că azi vin rezultatele. Sar peste salut și politețe și o întreb direct: – Care sunt șansele?
Nu mă menajează, nu am jucat niciodată jocul acesta între noi două. – 50/50. Dacă ai metastaze: doi ani. Dacă nu, mai vedem!
Niciodată nu am înțeles de ce doctorii consideră că „Mai vedem!" ar putea vreodată liniști pe cineva. Dar știu că mai mult nu este posibil azi, am căpătat exercițiul incertitudinii. O întreb: – Și acum ce fac? – Analiză PET-CT să vezi dacă ai metastaze. Oricum trebuie să începi chimio cât mai repede.
Presiunea este prea mare și, în plus, până și dacă văd la televizor o perfuzie, greața începe să îmi învârtă stomacul. Sunt aproape sigură că voi vomita. Mă ridic și trag aer puternic în piept. – Faceți dumneavoastră sau fac eu programare la PET-CT? – Fac eu, că îți trebuie dosar. Te sun mâine pentru dată.
Mă așez la loc pe scaun și las umerii încordați să îmi cadă pe lângă corp. Conștientizez că Dragoș este acolo și mă uit spre el. Mă ia în brațe și, în sfârșit, lacrimile încep să îmi țâșnească din ochi, însoțite de suspine. Mă opresc brusc și mă smulg din îmbrățișare. Îl privesc fix și îl întreb direct: – Ce facem cu nunta?
Nu ezită nicio secundă. – Mergem mai departe.
Lacrimile continuă să îmi curgă pe față. Nu vreau să merg acasă să mă vadă copilul așa.
Dintr-odată îmi amintesc că am probă la rochia de mireasă. Atât de mult mi-am dorit să ajung la croitoreasa aceasta și așa de greu găsesc o programare la probă, încât orice ratare este un mic dezastru. Mă recompun și spun: – Hai la rochie!
Se uită la mine cu mirare, dar nu zice nimic. Doar se ridică și mergem amândoi către mașină pe pilot automat. Doamna Gabi este, ca întotdeauna, ocupată. Mă zorește să mă dezbrac și trage pe mine proiectul de rochie de mireasă din dantelă franțuzească lila. E frumoasă-foc. – Închidem azi spatele? mă întreabă.
Puterea mea a ajuns la limită. Încep să hohotesc și să strig printre sughițuri: – Nu, că am cancer din nou și voi face chimio și mi se va umfla burta și nu voi mai încăpea în ea!
Doamna Gabi rămâne profesionistă și adunată. Nu se uită la mine și la rimelul care mi se scurge în dâre generoase pe față. Ia câteva ace în gură și începe să însăileze.
Într-un final, mă privește: – Nicio grijă, reglăm din dantelă! Nu există burtă să nu poată fi ascunsă cu o dantelă de calitate!
Nu știu dacă să râd sau să plâng. Mă uit la ea prostită, dar ea este serioasă până în vârful unghiilor. Ia toate măsurile de care are nevoie și îmi întinde rochia cu care am venit. Doar la plecare se uită în ochii mei și îi simt căldura în voce: – Nicio grijă! Reglăm din dantelă tot!
Zece zile mai târziu, stau cu dosarul de PET-CT pe scaun în fața medicului de acolo. Am parte de întrebarea savuroasă: – Care este istoricul dumneavoastră medical?
Mă abțin de la răspunsul care îmi stă pe limbă – „Cât timp aveți?" – și încep să îi înșir cancerele și caracteristicile lor. Sunt mult mai calmă. Nu că m-aș fi învățat cu gândul, dar exact astăzi este ziua mea.
Fac 39 de ani și am primit un tort superb, pe care nu îl pot gusta însă până diseară, dar, totuși, nu mă apucă plânsul povestind. Îi dau chiar și explicații suplimentare: – Rugămintea mea este să îmi dați pe cât posibil rezultatele cât mai repede. Oricare ar fi acestea, trebuie să fac chimio și peste exact 15 zile sunt mireasă. Am nevoie să fac chimio suficient de devreme cât să nu îmi fie rău la nuntă, dar și suficient de aproape de eveniment încât să arunc totuși buchetul și nu cocul.
Încerc să fac haz de necaz, dar femeia din fața mea nu prea gustă umorul meu. Sunt sigură că știe la fel de bine ca mine că după prima ședință de chimio am maximum 10 zile până când voi fi iar cheală-bec. Răspunsul ei însă mă lasă cu gura căscată: – Cu dosarul ăsta medical s-a mai găsit careva să vă ia de nevastă?
Aleg să cred că doar continuă spiritul meu de glumă și îi răspund cu zâmbet: – Vi-l prezint când ieșim, așteaptă pe hol afară!
PET-CT durează o zi întreagă. Nu este dureros, dar este necesar ca substanța de contrast să stea în organism până devine vizibilă. Aștept liniștită. Mi-e ciudă că nu pot să răspund la telefoane, ci doar la mesaje. Mulți apropiați îmi spun „La mulți ani" și exact asta este urarea de care am nevoie cât mai des azi.
Orele trec una după cealaltă, pe lângă mine trec alți bolnavi. Este deja aproape de ora de închidere și am rămas ultima. Mi-au scanat corpul deja în urmă cu cinci ore, dar încă nu mi-au dat drumul să plec. Și mi-e foame de îmi vine să urlu. Apare medicul cu dosarul. Îmi zâmbește. – Am un cadou pentru ziua dumneavoastră! Și pentru nuntă!
Mă uit la ea plină de speranță și o văd cum dă din cap. – Zero metastaze!
Fără să mă mai gândesc, îi sar de gât: – Mulțumesc! Mulțumesc mult!
Plec sărind de bucurie și îl găsesc pe Dragoș în sala de așteptare. După ce am ieșit din aparat, el nu a mai avut voie să stea cu mine pentru că și eu, și toți cei din jurul meu eram puternic iradiați. Îi dau veștile bune și văd cum i se luminează fața și ochii. Mă ia de mână și ieșim cu zâmbet de învingători din spitalul cu miros de boală și moarte.
De chimio nu o să povestesc. Nu văd de ce cineva ar vrea vreodată să experimenteze așa ceva, fie doar și cu ochii minții. Nici de nuntă nu vreau să scriu. A fost foarte frumos. M-am simțit iubită și fericită alături de oamenii importanți din viața mea. Am băut tequila ca și când ar fi venit sfârșitul lumii. Am dansat cu poftă, aruncând pe umăr trena de dantelă franțuzească lila, cu un gest mai degrabă de urs decât de prințesă, dar niciun moment nu am pretins că acesta ar fi vreun basm modern.
E patru dimineața și stau în cada camerei de hotel. Dragoș a adormit în pat, era mort de oboseală. Eu frisonez, dar mă bucur că nunta s-a terminat cu bine și că am avut păr, că nu am leșinat, că nu am vomitat. Este cea mai călduroasă noapte din an și mie îmi clănțăne dinții în gură într-un ritm așa de alert că mă tem că se vor sparge. Mă gândesc pentru un moment să chem Salvarea, dar mi-e greu să mă dau jos din cadă. Las să curgă peste mine niște apă fierbinte și, dintr-odată, mă apucă râsul. Mă gândesc că am fost de la bal la spital și înapoi.
Și cu râsul ăsta îmi adun puterile și îmi spun că totuși la bal este mai bine, așa că pun pe mine halatul gros și mă duc în pat.
Poate că viața mea va mai însemna și drumuri între bal și spital, dar, atâta timp cât mai pot râde, voi găsi mereu puterea să mă întorc la bal.
We don't offer medical support - we offer the joy of living during cancer treatment and after it.
We help women look in the mirror without crying, go out with friends, attend their child's school, enjoy simple things.
We help ensure the bond between an owner and their pet is not broken by a cancer diagnosis, regardless of which of the two it affects.
We help normalize difficult topics - open discussion about cancer, life during it, the reactions of those around us, responsibility towards people and animals.
Happiness in a Cup Foundation was born from the desire to do good and change life stories. We are a community that believes every small gesture can transform destinies.
Agatha had breast cancer 3 times. She doesn't pride herself on this but hopes to help anyone going through this experience.
Agatha is an accounting graduate who worked in the energy field all her life but always dreamed of being a journalist. Encouraged by loved ones and inspired by personal experiences, particularly the journey through her own health struggles, she crafted her first book, about stories that resonate with the strength and resilience found in difficult times.
She loves animals, she loves a good wine, she loves life in general, with all its aspects. She enjoys spending quality time with her family, going to the seaside and playing with her 5 dogs and 3 cats.
Through her work, she hopes to encourage others to communicate with compassion and understanding, especially when facing adversity, to learn that knowing what to say when a loved one faces real struggles is an art, not pleasant, but really needed.
Lace vs Chemo Score 1-0
At 24, discovering you have breast cancer turns your entire life plan on its head. Rebuilding from scratch is daunting and exhausting, but the realization that a blank page also presents opportunities can fuel a growing desire to persevere.
'Lace vs Chemo Score 1-0' illustrates that it's still possible to enjoy life, pursue a career, be a good mother, and find love, despite the possibility of facing cancer again.
Aimed at those fighting cancer and their supporters, this book narrates the journey of coping with illness through humor, fear, care, fury, and love.
This isn't a book of advice or miracle cures. It's the raw and sometimes stark reality of a woman who clings to hope for happiness and joy.
You'll likely shed tears but also find laughter, and at times, you'll doubt the reality of it all. Life, after all, is not merely black and white but full of surprises.
If you're looking to experience life with intensity and a positive outlook, 'Lace vs Chemo Score 1-0' is a must-read to the very end.
Spoiler alert: the story has a happy ending — not like a fairy tale, but with the authenticity of real life!
Laugh, cry, feel the intensity and the optimism! This isn't a book of advice. It's the reality of a woman who does not lose humor or hope. Enjoy it!
Under this umbrella are all our programs dedicated to people with cancer.
We offer concrete support in the hardest moments: when your hair falls out, when you feel the pain of loneliness, when you fear for your pet, when you feel no one knows what you're going through.
We don't just offer wigs. We offer the chance to look in the mirror again without crying. To go out with friends, to go to your child's school, to walk in the park, to go to a friend's birthday.
Help for animals with cancer and owners who cannot pay for treatment
Pets deserve a chance at life and treatment, regardless of their owners' financial situation. We provide complete medical care for animals with cancer belonging to sick or struggling people.
Free veterinary oncology consultations
Chemotherapy treatments
Necessary surgical interventions
Medications and post-operative care
Special food during treatment
In partnership with Center of Hope - Piteasca, the largest veterinary hospital in eastern Bucharest, with over 10,000 patients per year and 25+ specialist doctors.
Peace for you, a temporary home for your 4-legged friend
When owners face serious illnesses, their pets can become collateral victims of suffering. Medifoster ensures these souls are not abandoned in critical moments.
Case identification
People with serious illnesses or prolonged hospitalizations
Temporary inability to care for the animal
Temporary placement
Animal taken in by a foster family
Defined period until owner's recovery
Financial support
Food and veterinary care costs covered by program
Family provides space, time and affection
Monitoring
Permanent connection with owner when possible
Constant communication with foster family
We don't just offer animal care. We offer PEACE for people fighting cancer, knowing their furry friend is safe.
We understand how hard it is to talk about a cancer diagnosis. That's why we create safe spaces where you can speak openly, without judgment, about your fears and hopes. We also promote respect and responsibility towards animals.
Education about cancer
School programs with our volunteers
How to stay by someone's side with a serious illness
Managing your own emotions and their experiences
Stories of hope and survival
Online and offline support community
Respect for animals
Education about responsible care
Sterilization and adoption campaigns
Partnerships with shelters and veterinary clinics
Promoting animal welfare
Our partner: Center of Hope - Piteasca
Surgery Room
CT Scan Room
Center of Hope - Piteasca is the largest veterinary hospital in eastern Bucharest, with a clear mission: the health of your four-legged companion.
Preventive medicine is one of the medical specialties the team emphasizes greatly.
I stare at the table with the blue top. Will they put a tablecloth on it at the wedding? I try to focus, imagining what the round table with the blue top would look like if it were covered with an immaculate white tablecloth. I try desperately to avoid Dragoș's gaze, but I feel him staring at me insistently. He's talking to me, but the words reach my ears as if through water, distorted and muffled.
I finally make out: – What did the doctor say?
I try to think of how to phrase it so it doesn't sound dramatic, but my mind is clearly not on my side. I answer curtly: – That I have cancer.
The dining room starts to spin slightly before my eyes. The girl from the hotel, who is helping us choose the wedding menu, has gone pale. This is exactly the kind of drama I didn't want to experience. Not for the third time.
When I had cancer in my left breast at 24, I didn't understand anything that happened to me. I didn't perceive the danger. Chemotherapy destroyed me, I hated myself when I was bald – myself and everyone around me, for that matter. But I wasn't afraid.
When I had the second one, in my right breast, 12 years later, I already had a child and that's when I learned fear. Total panic that I was going to die and didn't know what would happen to my child. Terror that he would be scared of me during treatment.
Now all the fear has returned, I feel it shrinking my stomach with a burning sensation and nausea. I feel the surgery starting to hurt instantly. My double mastectomy is fresh, less than a month old. I stubbornly wanted to do it, to start my second chance at love in life correctly – so the man would know what he was marrying.
But the third breast cancer was never part of the script. Dragoș looks at me, frozen. I pull myself together, straighten my back and tell the girl who is with us: – No fish, but definitely sarmale, there's no wedding without sarmale.
I sense her pity when she asks: – With peppers and polenta?
I enormously appreciate that she's agreed to play the game of "actually, nothing happened." I stand up and say: – Then everything is agreed, send us the quote and we'll pay the deposit in three days!
Dragoș follows me. I know he doesn't know what to say. I don't know what to say either. I get in the car and answer the unspoken question: – To the hospital!
We get there in 10 minutes. I know the way with my eyes closed, I head towards the long hallway that leads to the lab reception. I give my name and receive the paper. I sign and, as if through that signature I let all the strength out of me, I sit down.
I read carefully. I don't understand everything, but I understand enough. In the last 14 years, I've learned so much medicine that I could do it as a second degree. I take a photo and send it to my doctor on WhatsApp. She calls me immediately, she knew the results were coming today. I skip greetings and politeness and ask her directly: – What are the chances?
She doesn't spare me, we've never played that game between us. – 50/50. If you have metastases: two years. If not, we'll see!
I've never understood why doctors think "We'll see!" could ever calm anyone down. But I know that more isn't possible today, I've gained the exercise of uncertainty. I ask her: – And what do I do now? – PET-CT scan to see if you have metastases. You need to start chemo as soon as possible anyway.
The pressure is too great and, moreover, even if I see an IV on TV, nausea starts to turn my stomach. I'm almost sure I'm going to vomit. I stand up and take a deep breath. – Will you make the PET-CT appointment or should I? – I will, you need a file. I'll call you tomorrow with a date.
I sit back down on the chair and let my tense shoulders fall beside my body. I realize that Dragoș is there and I look at him. He takes me in his arms and, finally, tears start to burst from my eyes, accompanied by sobs. I stop abruptly and pull away from the embrace. I look at him directly and ask: – What do we do about the wedding?
He doesn't hesitate for a second. – We move forward.
The tears continue to flow down my face. I don't want to go home for my child to see me like this.
Suddenly I remember I have a fitting for my wedding dress. I've wanted so much to get to this seamstress and it's so hard to find a fitting appointment that any missed one is a small disaster. I pull myself together and say: – Let's go to the dress!
He looks at me in surprise, but says nothing. He just stands up and we both walk to the car on autopilot. Mrs. Gabi is, as always, busy. She rushes me to undress and pulls the wedding dress project in lilac French lace over me. It's gorgeous. – Should we close the back today? she asks me.
My strength has reached its limit. I start sobbing and shouting through hiccups: – No, because I have cancer again and I'll do chemo and my belly will swell and I won't fit in it anymore!
Mrs. Gabi remains professional and composed. She doesn't look at me and the mascara running in generous streaks down my face. She takes a few pins in her mouth and starts to baste.
Finally, she looks at me: – No worries, we'll adjust with lace! There's no belly that can't be hidden with quality lace!
I don't know whether to laugh or cry. I look at her dumbfounded, but she's serious to the tips of her nails. She takes all the measurements she needs and hands me the dress I came in. Only when leaving does she look into my eyes and I feel the warmth in her voice: – No worries! We'll adjust everything with lace!
A Birthday Gift: Zero Metastases
Ten days later, I'm sitting with the PET-CT file on a chair in front of the doctor there. I get the delicious question: – What is your medical history?
I refrain from the answer on the tip of my tongue – "How much time do you have?" – and start listing my cancers and their characteristics. I'm much calmer. Not that I've gotten used to the thought, but today is exactly my birthday.
I'm turning 39 and I received a superb cake, which I can't taste until tonight, but still, I don't start crying while telling the story. I even give additional explanations: – My request is to give me the results as quickly as possible. Whatever they are, I need to do chemo and in exactly 15 days I'm a bride. I need to do chemo early enough that I won't be sick at the wedding, but also close enough to the event that I can still throw the bouquet and not my bun.
I try to make light of it, but the woman in front of me doesn't really appreciate my humor. I'm sure she knows as well as I do that after the first chemo session I have a maximum of 10 days until I'll be bald again. Her answer, however, leaves me speechless: – With that medical file, did anyone still want to marry you?
I choose to believe she's just continuing my joking spirit and answer with a smile: – I'll introduce him when we come out, he's waiting in the hall outside!
PET-CT takes a whole day. It's not painful, but it's necessary for the contrast substance to stay in the body until it becomes visible. I wait calmly. I'm annoyed that I can't answer phone calls, only messages. Many close ones tell me "Happy birthday" and that's exactly the wish I need as often as possible today.
The hours pass one after another, other patients pass by me. It's already close to closing time and I'm the last one left. They scanned my body five hours ago, but they still haven't let me leave. And I'm so hungry I want to scream. The doctor appears with the file. She smiles at me. – I have a gift for your birthday! And for the wedding!
I look at her full of hope and see her nod. – Zero metastases!
Without thinking, I jump on her neck: – Thank you! Thank you so much!
I leave jumping with joy and find Dragoș in the waiting room. After I came out of the machine, he wasn't allowed to stay with me anymore because both I and everyone around me were heavily irradiated. I give him the good news and see his face and eyes light up. He takes my hand and we leave with the smile of winners from the hospital with the smell of illness and death.
The Aftermath and Moving Forward
I won't tell about chemo. I don't see why anyone would ever want to experience that, even just in their mind's eye. I don't want to write about the wedding either. It was very beautiful. I felt loved and happy alongside the important people in my life. I drank tequila as if the end of the world was coming. I danced with gusto, throwing the lilac French lace train over my shoulder with a gesture more like a bear than a princess, but I never pretended this was any modern fairy tale.
It's four in the morning and I'm sitting in the bathtub of the hotel room. Dragoș fell asleep in bed, he was dead tired. I'm shivering, but I'm glad the wedding ended well and that I had hair, that I didn't faint, that I didn't vomit. It's the warmest night of the year and my teeth are chattering in my mouth at such an alert rhythm that I'm afraid they'll break. I think for a moment about calling an ambulance, but it's hard for me to get out of the tub. I let some hot water run over me and, suddenly, I start laughing. I think that I went from ball to hospital and back.
And with that laugh I gather my strength and tell myself that still, the ball is better, so I put on my thick robe and go to bed.
Maybe my life will still mean trips between ball and hospital, but as long as I can still laugh, I will always find the strength to return to the ball.